Anne Sexton – Unele Scrisori Străine

Te-am cunoscut pentru totdeauna și ai fost mereu bătrân,
o doamnă albă moale din inima mea. Sigur că te-ai certa
pentru că am stat târziu, citeam scrisorile,
ca și cum aceste mărci străine au fost destinate pentru mine.
Le-ai postat primul la Londra, purtând blănuri
și o rochie nouă în iarnă de optsprezece-nouăzeci.
Am citit cum Londra este plictisită în ziua domnului primar,
unde ați condus grupuri de tâlhari din trecut, găurile triste
din Whitechapel, ținându-ți buzunarul, pe drum
la Jack Ripper disecându-și faimoasele oase.
Această miercuri, la Berlin, spuneți voi
du-te la un bazar la casa lui Bismarck. Și eu
te văd ca o fată tânără într-o lume bună încă,
scriind trei generații înaintea mea. Eu încerc
pentru a ajunge în pagina dvs. și pentru a o respira…
dar viața este un truc, viața este un pisoi într-un sac.
Acesta este sacul timpului în care moartea voastră este eliberată.
Cât de distant ești pe patinele tale cu nichel
în parcul de patinaj din Berlin, alunecând în trecut
eu cu contele dvs., în timp ce o trupă militară
joacă un vals Strauss. Te-am iubit pe tine,
o bătrână plină cu o mână strâmbă.
Odată ce ai citit Lohengrin și fiecare gâscă
atârnat în timp ce practicați viața castelului
în Hanovra. În seara asta scrisorile tale se reduc
istorie pentru a ghici. Contele avea o soție.
Tu erai vechea mătușă care a trăit cu noi.
În seara asta am citit cum iarna a zbuciumat
turnurile Schloss Schwobber, cum plictisitor
limbajul a crescut în maxilarul tău, cum ai iubit sunetul
a muzicii șobolanilor care lovesc piatra
etaje. Când erai al meu, ai purtat o cască.
Aceasta este miercuri, 9 mai, lângă Lucerna,
Elveția, cu șaizeci și nouă de ani în urmă. Învăț
prima urcare pe Muntele San Salvatore;
aceasta este calea stâncoasă, gaura în pantofii tăi,
fata yankee, interiorul fierului
din corpul ei dulce. Lăsați contele să aleagă
următoarea urcare. Ai mers împreună, înarmați
cu stocuri alpine, cu sandvișuri de șuncă
și vânzătorul de servicii. Nu ai fost alarmat
de pădurile groase ale briarilor și tufișurilor,
nici faleza accidentată, nici prima vertij
sus peste Lacul Lucerna. Contele s-a transpirat
cu haina lui când te-ai umplut prin zăpadă de sus.
Ți-a ținut mâna și te-a sărutat. Tu ai zguduit
în tren pentru a prinde o barcă cu aburi pentru casă;
sau alte marcaje: Paris, Verona, Roma.
Aceasta este Italia. Învață limba maternă.
Am citit cum ai mers pe lângă Palatine
ruinele palatului Cezarilor;
singur în toamna romană, singur din iulie.
Când ai fost al meu, te-au înfășurat de aici
cu pălăria cea mai bună pe față. Am plâns
pentru că aveam 17 ani. Sunt mai în vârstă acum.
Am citit cum ți-a admis biletul pentru studenți
în capela privată a Vaticanului și cum
ați înveselit cu ceilalți, așa cum făcusem noi
pe 4 iulie. O miercuri, în noiembrie
ai urmărit un balon, pictat ca un argintiu,
plutește peste forum, în sus peste împărații pierduți,
să-și tremure singură cușca modernă într-o ocazie
briză. Ai lucrat la conștiința noii Anglii
alături de artizani, vânzătorii de castane și cei devotați.
În seara asta voi învăța să te iubesc de două ori;
aflați primele zile, chipul vostru victorian.
În seara asta voi vorbi și voi întrerupe
scrisorile voastre, care vă avertizează că vin războaie,
că Contele va muri, că veți accepta
America ta înapoi să trăiască ca un lucru prim
la ferma din Maine. Vă spun, veți veni
aici, la suburbiile din Boston, pentru a vedea nasul albastru
lumea bea în fiecare noapte, pentru a vedea chipeșul
copii jitterbug, pentru a vă simți aproape urechea stângă
o vineri la Symphony. Și vă spun,
veți sfârși picioarele dvs. de boot din acea sală,
zguduind din sunetul său acru, afară
stradă aglomerată, lăsând ochelarii să cadă
și înfundarea firelor de păr, pe măsură ce vă opriți trecătorii
pentru a mormăi iubirea voastră vinovată în timp ce urechile mor.