Pe partea de sud-vest a orașului Capri
am găsit o grotă puțin necunoscută
unde nu erau oameni și noi
am intrat complet
și să ne lăsăm trupurile să piardă toate
singurătatea lor.
Toți peștii din noi
scăpaseră un minut.
Peștii adevărați nu s-au deranjat.
Nu le-am deranjat viața personală.
Ne-am călcat calm peste ele
iar sub ele, vărsând
bule de aer, puțin albe
baloane care se ridicau în sus
în soare lângă barcă
unde bărbatul italian dormea
cu pălăria peste față.
Apa atât de limpede ai putea
citi o carte prin ea.
Apa atât de plină de aer ai putea
plutește pe cot.
M-am întins pe ea ca pe un divan.
Mă întind pe ea exact ca și cum
Odalisca Roșie a lui Matisse.
Apa era floarea mea ciudată,
trebuie să ne imaginăm o femeie
fără togă sau eșarfă
pe o canapea la fel de adâncă ca un mormânt.
Zidurile acelei grote
erau de fiecare culoare albastru și
ai spus: „Uite! Ochii tăi
sunt marea culoare. Uite! Ochii tăi
sunt culoarea cerului.” Și ochii mei
închiși ca și cum ar fi
deodată rușinați.
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență intimă și eliberatoare într-o grotă ascunsă din Capri. Naratorul explorează frumusețea naturală și se conectează cu sinele interior, lăsând deoparte singurătatea și rușinea.