Leopold Sedar Senghor – Femeie Neagră

Femeie goală, femeie neagră
înveșmântată în culoarea ta care e viața,
în forma ta care e frumusețea!
Am crescut la umbra ta; alintul mâinilor tale îmi învăluia ochii.
Și iată că în miezul Verii și-n cumpăna Amiezii,
de la înălțimea unui defileu pârjolit de arșiță, te descopăr,
Țară a făgăduinței, iar frumusețea ta mă săgetează drept în inimă,
ca fulgerarea unui vultur.
Femeie goală, femeie necunoscută,
fruct copt cu carnea tare, întunecate extaze
ale vinului negru, gură ce ai făcut să cânte gura mea,
savană cu orizonturi limpezi, ce freamătă
sub mângâierile arzătoare ale Vântului de Răsărit,
tam-tam sculptat, tam-tam încordat ce răsună
sub degetele Învingătorului,
vocea ta gravă de contraltă e cântecul divin al iubitei.
Femeie goală, femeie necunoscută,
ulei neînvălurat de nicio adiere, ulei ce lucește calm
pe pieptul atletului, pe piepturile prinților din Mali,
gazelă cu glezne cerești, perlele scânteiază
ca stelele nopții pe pielea ta,
desfătări ale închipuirii capricioase,
reflexele de aur roșu pe pielea ta ce străluce,
la umbra pletelor tale, spaima mea se împrăștie
luminată de sorii apropiați ai ochilor tăi.
Femeie goală, femeie neagră,
îți cânt frumusețea trecătoare, formă pe care-o torn
în tiparele eternității,
înainte ca Destinul gelos să te prefacă în scrum
pentru a hrăni rădăcinile vieții.