Se-ncinge tabla dogorând la soare
De pe acoperişuri săltătoare,
Căci saltă-n arşiţă ori mi se pare
Că toate suie-n salt ca să coboare
Şi-i linişte-n uluci, atât de mare,
Că scot şi melcii coarne suitoare,
Cleioşi pe sub brusture la răcoare..
Dar lunecosul corn de vânătoare
A răsunat deodată-n depărtare
Şi ne-ndreptăm cu toţii mic şi mare,
Spre codrii de molift, fără scăpare.
Au şi râmat mistreţii o cărare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi toridă de vară, întreruptă brusc de sunetul unui corn de vânătoare, chemând oamenii spre pădure. Sugerează o atmosferă contemplativă, dar și o anticipare a unei acțiuni iminente.