Mâna care-a strâns de gât se strânge
vânătă, în cântec de prohod.
A căzut Bastilia de sânge
și-a murit un veac pe eșafod.
Toate pietrele zidite în Bastilii
crapă, mai târziu sau mai curând,
ca să facă loc luminii zilei..
– Dar a noastră, Doamne, oare când?
Sensul versurilor
Piesa evocă căderea Bastiliei ca simbol al eliberării, dar exprimă și o îndoială amară cu privire la propria eliberare, întrebând când va veni și pentru ei ziua libertății. Este un amestec de speranță și disperare, ancorat în istorie, dar relevant pentru prezent.