Balade Populare – Balada Lui Constantin Brâncoveanu

„Dragii mei coconi iubiți,
Lăsați somnul, vă treziți.
Armele vi le gătiți
Că pe noi ne-a-nconjurat
Pașa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari,
Ce sparg ziduri cât de tari”.
Bine vorba nu sfârșeau
Turcii-n casă năvăleau
Pe toți patru mi-i prindea
Și-i ducea de-i închidea
La Stambul, în Turnul Mare
Ce se-nalță lângă mare,
Unde zac fete domnești
Și soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăcea
Că sultanul îi aducea
Lângă foișorul lui,
Pe malul Bosforului.
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin
Adevăru-i c-ai chitit
Pân’ a nu fi mazilit
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție,
Că, de mult ce ești avut,
Bani de aur ai bătut
Făr’ a ști de mine teamă,
Făr’ a vrea ca să-mi dai seamă?”.
„De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe.
De-am fost mare pe pământ
Cat-acum de vezi ce sunt!”.
„Constantine Brâncovene,
Nu-mi grăi vorbe viclene,
De ți-e milă de copii
Și de vrei ca să mai fii
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească!”.
„Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea!
Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea!”.
Sultanul din foișor
De-te semn la Imbrohor.
Doi gealați veneau curând
Săbiile fluturând
Și spre robi dacă mergeau
Din coconi își alegeau
Pe cel mare și frumos
Și-l puneau pe scaun jos
Și pala-i repezea
Capul iată-l reteza,
Brâncoveanu greu ofta
Și din gură cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”.
Gealații iarăși mergeau
Și din doi își alegeau
Pe cel gingaș, mijlociu
Cu păr neted și gălbiu
Pe scaun îl punea
Și capul îi reteza.
Brâncoveanu greu ofta
Și din gură cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”.
Sultanul se minuna
Și cu milă se-ngâna:.
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin
Trei coconi tu ai avut
Din trei, doi ai pierdut
Numai unul ți-a rămas
Cu zile de vrei să-l las
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească!”.
„Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Taci, drăguță, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge
Taci și mori în legea ta
Că tu ceru-i căpăta!”.
Imbrohorul se-ncrunta
Gealații se-nainta
Și spre blândul copilaș
Dragul tatii fecioraș
La pământ îl arunca
Și zilele-i ridica.
Brâncoveanu greu ofta
Și cu lacrimi cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”.
Apoi el se-ntuneca
Inima-i se despica
Pe copii se arunca
Îi bocea, îi săruta
Și turbând, apoi striga:.
„Alelei, tâlhari păgâni
Alelei, feciori de câni,
Trei feciori eu am avut
Pe toți trei mi i-ați pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu,
Să vă ștergeți pe pământ
Cum se șterg norii de vânt.
Să n-aveți loc de-ngropat
Nici copii de sărutat!”.
Turcii crunt se oțeleau
Și pe dânsul tăbărau:
„Câini turbati, turci, liftă rea
De-ați mânca și carnea mea
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!.
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!”