Am mai putea să așteptăm
Să mai dansăm un anotimp
Înlănțuiți să delirăm
Într-un perpetuu contratimp
Dar știu și eu și știi și tu
Că nu putem schimba ceva
Că fără ar putea fi cu
Dar noi am fi altcineva
Că timpul nostru-a obosit
Să tot agațe în zadar
Baloane pline cu granit
De neopritul calendar
Întunecoși și monotoni
Ne-ndepărtăm apropiați
Și ne desfacem în atomi
Pe dinăuntru dizolvați
În aritmetici nefirești
Ce unul îl prefac în doi
Comunicăm ca niște pești
Și lumea se bifurcă între noi
N-aș mai putea să mă deschid
Mi-e înăuntrul ferecat
În circuite de-android
Felii din mine au zburat
Ducând cu ele în eter
Tot ce n-semna odată eu
În mecanismul efemer
Din slujba sufletului zeu
Când fluturi se strivesc de zid
De prin stomacuri expulzați
Deliberați se sinucid
De frigul toamnei condamnați
Iar trecătorile dispar
Și pasiunea trece-n chin
Se simte-aroma de ghețar
Și vânturi de iarnă.. vin
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație aflată în declin, marcată de distanțare emoțională și dezintegrare interioară. Metaforele puternice sugerează un proces ireversibil de separare, accentuat de atmosfera rece și sumbră a toamnei târzii.