Totu-a început aşa:
Ne-am apucat de jocul ce ne plăcea,
Cărţile le-am împărţit
Şi-am văzut că-ncercai
Să-ţi ascunzi chipul uimit
Chicotind.. Chicotind..
Când s-a luminat în hol
Am ştiut că voi juca acelaşi rol.
Mă durea să văd cum minţi,
Mimând hotărâre,
Şoptind rugăminţi,
Priviri rotind.
(Priviri rotind.).
Surâsul tău e cel ce m-a îngenuncheat,
Minune mare,
E ca şi cum ştiai precis ce am visat
Fiecare,
Păreai c-auzi orice gând,
Dar n-am rostit
Niciun cuvânt..
Chiar dacă era incorect
Am început să trişez uşor circumspect,
N-aveam nimic, dar am plusat
– Amăgirea-i o artă, nu un păcat –
Cu toţii m-au tot privit, mă bănuiau,
Dar au greşit..
Surâsul tău e cel ce m-a îngenuncheat,
Minune mare,
E ca şi cum ştiai precis ce am visat
Fiecare,
Surâsul tău e cel ce m-a îngenuncheat,
Minune mare,
E ca şi cum ştiai precis ce am visat
Fiecare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un joc complex, posibil o metaforă pentru o relație, unde există amăgire și mister. Protagonistul observă abilitatea celuilalt de a anticipa și manipula, simțindu-se prins într-o rețea de iluzii.