Țigara fumeagă, eu stau la geam privind spre infinit
Ploaia-mi atinge sufletul, deasupra norii gri
Vântul îmi fură gândul, copacii argintii
E toamnă aprinsă-n suflet, promit că nu mai mint.
Și iarăși doar promit, rămân la fel acel tâmpit
Care își bagă p***-n lume, dar promit să mă schimb
Suflu cu flăcări, dar sting, lasă-mă-n pace
Te dai la patru ace, ok, pa, bro’, trage.
Glugă pe cap în casă, un nor de fum sau poate-i ceață
Pereții goi îmi șoptesc, însă puțin îmi pasă
Căci am văzut destule voci și le-am pictat pe foaie
Mai târziu le-am dat și foc, apoi le-am aruncat în ploaie.
Nu mă mai sperie întunericul de la o vreme
Am candela, pixul și foaia care îmi cere
Să dau cu părerea, poate-mi alină durerea
Încă îmi sângerează rănile, tăcerea geme.
Refren:
Și câte fete mâhnite vezi zi de zi
Curg lacrimi pe obraji, de-atâta disperare
Poate-o să am cuvinte, atunci când m-oi trezi
Doamne, dă-ne curaj… arată-ne calea.
Strofa:
Mă simt înconjurat de fantome, le simt răsuflarea
C-o mână-ți dau, cu două-ți iau… și nu-i scăpare
Și poate-ți pare… c-avem gânduri egale
Cu ceva timp în urmă-am dat și de mărfuri nazale.
Ilegale… dar n-am uitat că totuși suntem oameni
Deșteptarea… e diferită la fiecare
Că de ne dau milioane și de ne arată marea
zombați ca după carne, șacalii, unde-i valoarea?
Unde-i iubirea despre care se aud legende?
Unde-i mărturisirea? Lumea demult nu mai crede
Zi-mi! Totul se pierde, rămâne doar scrum din ce-o fost verde
Prea multe zâmbete false, nu am încredere!
Câștiguri după pierdere, zâmbesc, mă-nec în lacrimi,
Cad jos în mlaștini, mă ridic și zbor peste prăpăstii…
Cu capul sus, soldaților, o ne-nfricată oaste…
e toamnă târzie… și nici măcar n-am chef de oaspeți.
Refren:
Și câte fete mâhnite vezi zi de zi
Curg lacrimi pe obraji, de-atâta disperare
Poate-o să am cuvinte, atunci când m-oi trezi
Doamne, dă-ne curaj… arată-ne calea
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de melancolie, depresie și pierdere. Artistul descrie o lume plină de suferință și falsitate, căutând un sens și o cale de urmat.