B. U. G. Mafia – Viața-i Doar un Drum Spre Moarte

Caddy:
Pentru 1998 încă-unul mort, se-ntâmplă peste tot la fel ca-n Pantelimon. Viața-i doar o piesă și cât îți bate inima, asigură-ți drumul până să cadă cortina. Când publicul nu mai e și luminile s-au oprit, atunci când nu mai ai credit și jocul a luat sfârșit. Acum e prea târziu să te mai gândești la fapte, ai mers o viață pe picioare, dar pleci pe spate. Vei știi ce să răspunzi la ultima judecată, atunci când te vor întreba ce ai făcut în viață. Ai băut peste măsură, ai sedus multe femei, ai băgat droguri-n tine, ai ucis fără să vrei. Eu unul nu știu, de-aia nu judec pe nimeni, mă gândesc că e mai bine să am grijă de mine, tre’ să știu ce-o să fac când o să cad, unde vreau să plec, în rai sau în iad.

Refren: x 2
Catalina:
Fiecare trebuie să moară-ntr-o zi, toți vor să creadă că ea nu va veni. Fiecare plânge pe cineva.
Caddy:
Căci viața-i doar un drum spre moarte orice s-ar întâmpla.
Azi noapte-n visul meu m-am întâlnit cu Mircea, era fericit că mă vedea, dar plângea și spunea: „Să nu faci și tu așa, să nu faci la fel ca mine, nu paria pe viața ta. Și-acum spune-mi ce mai e prin cartier, ce mai fac băieții, cine mai e șmecher?” I-am răspuns că băieții și cartierul nu s-au schimbat, a zâmbit amar, după care a plecat. Băieții vin la-nmormântare cu o floare, aprind o lumânare și se-ntreabă: „Oare, mâine cine moare?” A cui mamă va mai plânge fără să știe, că cel pe care îl jelește a murit dintr-o prostie. Dar toți vom încerca să facem bani cumva, s-o duci bine tre’ să riști, asta-i regula, căci viața-i doar o curvă fără grai de zi, unde vrei să stai, în iad sau în rai.

Refren: x 2
Diavolul mă-mpinge de la spate, Dumnezeu îmi stă în față, iar eu nu știu ce să fac cu o singură viață, de ce parte să mă dau, mă tot gândesc, ce trebuie să fac, de ce să mă feresc. Zilele trec într-una și viața mea se scurge, până să mă gândesc eu, totul se duce. Un lucru știu sigur, undeva tot o să cad, căci toată lumea pleacă în rai sau în iad.
Spune-mi ce vrei să faci, ce vrei să fii, jucător sau fumător, borfaș sau ucigaș. Spune-mi unde vrei să stai, unde vrei să stai, spune-mi unde vrei să pleci, în iad sau în rai? Spune-mi ce vrei să faci, ce vrei să fii, jucător sau fumător, borfaș sau ucigaș, spune-mi unde vrei să stai, unde vrei să stai, spune-mi unde vrei să pleci în iad sau în rai?
Această melodie este dedicată memoriei lui Mircea Nebunu’. Mulți te-au urât, mulți te-au iubit, dar toți te-au respectat. Odihnește-te-n pace frate, fie ca Dumnezeu să aibă grijă de tine.

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra efemerității vieții și inevitabilității morții. Artistul se confruntă cu alegerile dificile și consecințele faptelor, oscilând între bine și rău, rai și iad.

Lasă un comentariu