La fântâna din ogradă
Toarce mândra lână albă,
Dar nu toarce-un fir la furcă,
Pe luncă ochii-și aruncă.
Cine se zărește-n vale,
Vine-un voinicel călare,
Este neica, puișorul
Cui îi duce mândra dorul
De n-are habar de furcă,
Ține ochii tot pe luncă.
Trece neica pe șosea
Și o vede pe mândra,
Îi face semn cu nuiaua,
Iar mândruța cu basmaua,
Și-i trimite-o sărutare
Voinicelului călare.
Spune-mi, neicuță: diseară
Unde să ne-ntâlnim iară
C-o venit primăvara
Și să-ncepem dragostea,
Să vii, neică, după cină
Sub cireșul din grădină,
Sub cireșul înflorit
E locul bun de iubit.
Sensul versurilor
O tânără așteaptă cu nerăbdare sosirea iubitului, într-un cadru rural idilic. Piesa descrie emoția primei întâlniri sub cireșul înflorit, simbol al dragostei și al primăverii.