Cântare munților cărunți,
care cu-a lor creste sprijină cerul
Și-a lor codri neumblați –
tainic leagăn unde ne-am născut.
Drum care suie – în munți cărăruie
Drum ce aleargă, sub brazi și prin iarbă
Dus în sus, spre Soare-apus,
Ce urcă pieptiș, in Mestecăniș.
În cețuri ascuns și-ades nepătruns
Din vale, din râpă spre vârful în pâclă
Spre Miazăzi, drum cu stihii
Ce fuge pieziș, in Mestecăniș.
Mestecăniș, de strajă-n inima Bucovinei
Mestecăniș, din vremuri de demult
Mestecăniș, acum vin către tine,
Mestecăniș, chemarea ta eu o aud!
Trunchi prăvălit, de vreme scobit
În drum astrucat, de ape cărat
Te-oprește din cale la Soare-răsare
Zăbavă-n desiş, in Mestecăniș.
Un drum cu năluci pe care s-apuci
În munte s-ajungi, în neguri adânci
Departe-departe, la Miază-noapte
Drumuri-cruciș.. în Mestecăniș.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus locurilor natale, Mestecănișului din Bucovina. Versurile descriu un drum anevoios, dar plin de frumusețe, către inima acestui loc, evocând sentimente de apartenență și admirație față de natură.