Din lacrimi de sirenă, ce licoare
Drăcește distilată am băut,
Fricos să sper, sperând cu-nfricoșare,
Vizând izbânda, dar mereu pierzând!
Inima, ce greșeli știu comite,
Când binecuvântată s-a pretins!
Cum îmi ieșiră ochii din orbite
Când febra nebuniei m-a cuprins!
O, rău benefic, e adevărat
Că binele prin viciu ia amploare
Și renăscut, amorul ruinat
E mai puternic, mai frumos, mai mare.
Încât spășit, mă-ntorc la ce-i plăcut,
Și-obțin, prin rău, de trei ori ce-am pierdut.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea iubirii și a regretului. Vorbitorul reflectă asupra greșelilor comise în trecut și asupra modului în care suferința poate duce la o renaștere și la o iubire mai puternică. În final, găsește o formă de răscumpărare, obținând mai mult decât a pierdut inițial prin experiențele negative.