Gândind la vremea (dacă va veni)
Când voi vedea cum te încrunți la mine;
Al dragostei decont când ai să-l scrii,
Bazat pe argumente nu puține;
Gândind la vremea când, străin deja,
Abia de-o să observi că-ți ies în cale;
Când dragostea se va schimba și ea,
Găsind bine-nțeles justificare;
Gândind la acea vreme, mă afund
În veșnică nevrednicia mea,
Ca, mâna împotrivă-mi ridicând,
Plecarea ta s-o pot justifica:
Tu ai tot dreptul să mă părăsești,
Căci nu văd vreun motiv să mă iubești.
Sensul versurilor
Sonetul explorează anticiparea unei despărțiri iminente și încercarea de a justifica viitoarea părăsire din partea persoanei iubite. Vorbitorul se afundă în auto-învinovățire, acceptând că nu oferă motive pentru a fi iubit și, prin urmare, anticipează și validează dreptul celuilalt de a pleca.