Iubirea, ea i-a făurit
Acele buze, drag odor,
Ce „Te urăsc”, îmi spun grăbit;
Dar când mă vede c-o ador,
Inima-i plânge imediat
Și-i ceartă gura ce mereu
Numai sentințe blânde-a dat;
Și o învață că nu-i greu
Să nu mai spună „Te urăsc”,
Sau să îi pună alt sfârșit,
Ca nu cumva să m-amărăsc
Ca demonul din Rai gonit.
Ea la „urăsc” a renunțat
Și astfel viața mi-a salvat.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea iubirii, unde cuvintele dure sunt înlocuite cu blândețe pentru a evita suferința. Renunțarea la ură aduce salvare și armonie în relație.