Nu-mi cere să accept greșeala ta
Ce inima sălbatic mi-a străpuns;
Nu în priviri, ci-n vorbe să fii rea:
Omoară-mă fățiș, nu pe ascuns.
Și că iubești pe altul, drag odor,
Nu-ți feri ochii, ci vorbește drept;
De ce să minți, ar fi supărător,
Când nicidecum eu nu-ți pot ține piept.
Hai să te scuz: iubita știe clar
Că ochiul ei mi-a fost mereu vrăjmaș,
De-aceea și-l întoarce temerar,
Pe altul să-l rănească pătimaș.
Dar nu-i nevoie, sunt zdrobit oricum,
Ucide-mă cu ochii chiar acum.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă durerea și acceptarea trădării în dragoste. Vorbitorul preferă o confruntare directă cu realitatea dureroasă decât minciuna și amăgirile, fiind deja profund rănit de indiferența persoanei iubite.