Mărturisesc, în viață suntem doi,
Deși-n iubire-alcătuim un tot,
Dar o să-ndur doar eu acest noroi
Făr’ ajutorul tău, cât o să pot.
Două iubiri ce au un singur rost,
Chiar dacă ura-n timp ne-a separat,
Ce nu ne ia din dragostea ce-a fost,
Ci din dulceața-amorului curat.
Dar nu pot să permit așa ceva,
Căința mea s-aducă un scandal,
Iar tu eviți să mă cinstești cumva,
Să nu-ți știrbești prestigiul tău moral;
Dar ești al meu și aprig te iubesc,
Prin faima ta și eu azi strălucesc.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea iubirii și sacrificiul pe care naratorul este dispus să-l facă pentru a proteja reputația persoanei iubite. El acceptă să suporte singur greutățile, pentru a evita un scandal care ar putea afecta imaginea partenerului.
