De fapt, eu nu cu ochii te iubesc,
Căci ei îți văd cusururi mii și mii,
Dar tot ce ei fățiș disprețuiesc,
Eu îndrăgesc cu inima, să știi.
Și-urechii nu îi place vocea ta,
Nici pielii când m-atingi așa meschin,
Nici gustul, nici mirosul nu ar vrea
Din tine să se-nfrupte la festin.
Cinci simțuri, cinci percepții, tot nu pot
Să-mi dea motiv să nu te mai slujesc,
Căci nu mai sunt bărbat, ci un netot,
Vasal și rob, să scap nu izbutesc.
O suferință, asta-am dobândit,
Pentru păcat, cu jale-s răsplătit.
Sensul versurilor
Sonetul explorează paradoxul unei iubiri necondiționate, în care defectele persoanei iubite sunt ignorate de simțuri, dar adorate de inimă. Vorbitorul se simte robul acestei iubiri, conștient de suferința pe care o implică, dar incapabil să se elibereze.