Stam într-o seară în grădiniță,
Stam într-o seară cu-al meu neicuță,
Stam, neiculiță, pe mâna ta,
Priveam la Lună cum se plimba,
Trecea măreață, neică, prin nori,
Nu-i păsa, neică, n-avea ea dor.
Lumină, lună, și peste noi,
Ne vezi în brațe pe amândoi,
Ție nu-ți pasă, nu ești ca mine,
Nu știi, Luniță, ce-i doru-n lume,
De-o veșnicie tot fugi de Soare,
N-ai bucurie, nici supărare.
De-aș putea, Lună, să fiu ca tine,
Să nu mai știu ce e doru-n lume,
Că mult am plâns și mult am mai oftat
Pentru un pui ce mie mi-a fost drag,
Nu pot să-l uit și nici el n-ar putea,
Tot cânt de dor să-mi stâmpăr inima.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unei persoane pentru o iubire pierdută. Natura, personificată prin Lună, devine un martor tăcut al suferinței sale, accentuând sentimentul de singurătate și melancolie.