Păi, acesta e totalmente de nesuportat!
De-a-ntregul, cum sunt, sunt mușcat de ură.
Mă-nfurie nu astfel, precum vouă vi s-ar întâmpla:
precum câinele la chipul lunii cu fruntea goală –
m-aș prinde
la toate a urla.
Probabil, nervii..
Voi ieși
să mă mai plimb,
iar pe stradă nu mă voi calma, pe nimeni n-oi lăsa în pace.
Cineva mi-a strigat de seară bună.
Trebuie să-i răspund, firește:
Ea – mi-i cunoscută.
Vreau.
Simt –
nu pot omenește.
Ce-i cu obrăznicia asta?
Dorm, sau mi se pare?
M-am pipăit:
eram la fel ca altădată
chipul – același, cu care m-am obișnuit.
Îmi linsei buza,
iar de sub buză –
un colț mi s-a ivit.
Fața mi-o acoperii îndată, de parcă
mi-aș sufla nasul.
Mă repezii spre casă, iuțindu-mi pașii.
Ocolesc cu grijă postul de poliție,
dar, asurzitor, răsună dintr-o dată:
„Vardiste!
O coadă!”.
Dau cu mâna și – încremenesc!
Pe asta,
mai evidentă decât colții,
n-o observasem în nebună goană:
de sub mantou
mi se zburli o coșcogea coadă
și-mi flutură din urmă
mare, de câine, de dulău.
Acum, ce-i de făcut?
Unul urlă și gloata prinse a se aduna.
Celui de-al doilea i se adaugă al treilea, al patrulea.
Înghesuiră rău de tot o bătrânică.
Ea, crucnindu-se, despre diavol striga ceva.
Iar când, zburlindu-și pe mutră mustățile-măturoaie,
năvăli gloata de haram,
enormă,
furioasă,
Eu mă pusei în patru labe
și prinsei a lătra:
Ham! ham! ham!
Sensul versurilor
Piesa descrie transformarea unui om în câine, un proces însoțit de furie, alienare și pierderea controlului. Protagonistul se simte inadaptat și reacționează instinctiv, culminând cu acceptarea noii sale identități animalice.