Vlad Dobrescu – Noaptea minții
Doi zece, doi zece
Trag cortina de fier, încep un război rece
Ce puteți voi face pe unde voi trece,
Că nici nu-nțelegeți ce dracu’ se petrece
În capu’ vostru, eu pot sau să fac pe prostu’
Sau să f*t ceru-n gură să vă lărgesc orizontu’
Tu ține cont că nu-s genu’ să țină conturi
Nu vrei forme fără fond, nu-mi cere formă fără fonduri
C-am dat totul, dar să mă scot, nu! de fapt
Unii parcă așteptați să mă lovească un necaz
Ca după-aia să disputați care-i cel mai bun MC
Și să purtați tricouri cu „Dobrescu Liber”? Nu mersi!
Mulți copii scriu versuri cu carioca și
Pozează-n altcineva ca niște radiografii
De-aia rap-ul românesc îmi pare-acu’ străin,
Îmi vine să intru sub pământ ca Sadaam Hussein
Că nu țin pas cu moda, stau retras ca Yoda
Privind mascarada asta-s dezgustat
Vreau înțelepciunea lui Buda, rămâi prost tu da-
-că lumea-i mică o s-o mai subțiez cu un strat.
Refren:
În noaptea minții, privind liniștit spre-asfințit
E ceea ce-am gândit, ce-am simțit
Și le-am scris să le zic, sper că n-am uitat nimic
Pune-o rază de lumină pe un track de pe CD
Pentru noaptea minții, privind liniștit spre-asfințit
E ceea ce-am gândit, ce-am simțit
Și mi-am zis să le scriu, poate nu e prea târziu
Să pui acu’ pe un disc, ca să-ți spun ce știu.
Încă de pe vremea când eram copil
Cu visul să-mi văd piesele sculptate pe vinil
Ziceam: decât să strigi, să-ți dai cu pumnu-n piept
Mai bine stai, te gândești și-ncerci să scrii ceva deștept,
S-obții ceva respect! Punctu’ pe „i”
Să-l pui după ce-ai pus punctu’ sub semnu-ntrebării
Și astfel, credeam că treaba va fi evoluat,
Însă acum mă uit la rap și-s forțat să constat
C-a rămas ca un prunc retardat și diform
Cu mulți alți retarzi în jur care se bucură că nu-i mort
Da’ eu m-amuz, chiar vă rog, faceți-vă tripul,
Tot ce vreau să zic e că mă bucur că nu-s taticul!
P-aici pereții au urechi și urechile au ziduri
Dacă aud că-i contrazici ard cărți, sparg discuri
Da’ io nu sunt tipu’ să m-apuc să debitez
Prostii pe vers să se simtă proștii deștepți
De-aia hipsteri infecti mă urăsc, le urez
Să-i prindă cutremuru’ beți în beci în Centrul Vechi
Eu n-am să mă schimb, n-ai să mă convingi
Și ca să scurtăm conversația poți s-o tai de-aici!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire față de starea actuală a scenei rap românești, criticând lipsa de originalitate și superficialitatea. Artistul își afirmă individualitatea și refuzul de a se conforma trendurilor, preferând să rămână fidel propriilor valori și principii. În același timp, reflectă asupra evoluției sale personale și asupra maturizării.