Cât îi Țibleșul de sus
Omătul pe s-o dus,
Dar de la inima mea
Ce s-o pus nu se mai ia.
Că s-o pus al badii drag
Nu se ia până ce zac,
Și s-o pus al badii dor
Nu se ia până ce mor.
– Măi bădiță, bădiț’ drag,
Învață-mă ce să fac,
Învață-mă ce să fac,
De doruțul tău să scap.
– Eu, mândră, te-oi învața:
Ia-ți hainele și haida!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un dor profund și o dragoste statornică, comparând sentimentele cu persistența zăpezii pe muntele Țibleș. Persoana se adresează iubitului, cerându-i ajutorul pentru a scăpa de dor, dar răspunsul sugerează că singura soluție este apropierea fizică.