În serile cu livada cerului de nea,
M-am prins ortac cu fiecare stea,
Pândind, cu inima-n dinți, la margini de pădure,
Cum tata-mburda brazii și trunchii să-i fure.
În serile mucede, cu cer de smoală și catran în frunzară,
Sloveneam, cu mama-n păscălie, pașii tatălui prin țară.
Cuminicarea copilăriei mele cu-amăgirea a fost scurtă,
Tata n-a adus din târguri pentru mine și Lisandru
niciodată turtă.
În serile de leșie, când mai apoi cu cercuri în cârcă,
În urma murgului prin burguri mă târam ca o năpârcă
Și cerșeam pe doaje câte un druț de pită,
De câte ori o șatră cu colaci nu mă ducea-n ispită?
Mie nu mi-a cântat cucul în copilărie, nici n-am avut modru
Să horesc de drag din tulnic să răsune, câtu-i codru.
În viața mea n-a poposit Moș Crăciun niciodată cu vreo jucărie,
Poate de aceea mi-e gândul acru și vorba aspră ca bazaltul în poezie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o copilărie marcată de sărăcie, lipsuri și dezamăgiri. Naratorul își amintește cu amărăciune de lipsa bucuriilor simple și de greutățile îndurate, reflectând asupra impactului acestora asupra personalității sale.
