Vasile Alecsandri – Doina Doinelor

Doina, doinița!
De-aș avea o puiuță,
Cu flori galbene-n cosiță,
Cu flori roșii pe guriță!
De-aș avea o mândruță
Cu-ochișori de porumbiță
Și cu suflet de voinică!
De-aș avea o bălăioară
Înaltă, veselă, ușoară,
Ca un pui de căprioară!
Aș face-mă privighetoare
De-aș cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!
Doina, doinița!
De-aș avea o pușculiță
Și trei gloanțe-n punguliță
Și-o sorioară de bardiță!
De-aș avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
De-aș avea vreo șapte frați,
Toți ca mine de bărbați
Și pe zmei încălecați!
Aș face-mă un vultur mare,
De-aș cânta ziua, la soare,
Doina cea de răzbunare!
Doina, doinița!
Și i-aș zice: „Mândruță,
Ma jur p-asta cruciuliță
Să te țin ca un bădiță!”
Și i-aș zice: „Voinicele,
Să te-ntreci cu rândunele
Peste dealuri și vălcele!”
Și le-aș zice: „Șapte frați,
Faceți cruce și jurați
Vii în veci să nu vă dați!”
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moșie
De pagani și de robie!