Pe voi nu v-au dat apelor despletite,
prafului descoperit, v-au refuzat.
În sângele meu vă spăl oasele,
vă-nfășor în pleoapelor mele.
Fața mi-a ars-o, nu mai am nimic!.
Ați trecut de pragul neputinței,
cu buzele desculțe, macii îi urmez.
Înnebunește pe mine pustia carne,
mă părăsește, o părăsesc.
Pieptul mi-l sparg, la ce-mi mai folosește.
Mă conduce urma vie a dinților voștri,
de la stâncă la stâncă, de la stea la stea,
mă conduce din cer în cer….
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și lamentarea în urma unei pierderi. Vorbitorul se simte devastat și încearcă să găsească o modalitate de a se conecta cu cei pierduți, chiar și prin suferință fizică și emoțională.