S-a pus valul de uitare
Peste vremile trecute,
Și s-au stins ca într-o mare
Chinurile petrecute.
Eu în vremile acele
Tainic am iubit un nume,
Ce-mi răpind mințile mele
Pace nu aveam în lume.
Acum liniștea e mare,
Pacea mea e nesfârșită
Și adesea mie-mi pare
Că e lumea împietrită.
Dar ciudata mea gândire
Ce mereu tot pribegeste,
L-acel timp plin de iubire
Când ajunge se oprește.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra unei iubiri trecute, acum acoperită de uitare. Naratorul găsește liniște în prezent, dar gândurile sale se întorc mereu la acea perioadă plină de pasiune, sugerând o nostalgie persistentă.