Așa zice lumea-n sat:
De-oi muri, oi merge-n Iad,
Și de-oi merge, n-oi sta mult
C-am iubit ce mi-o plăcut,
Și de n-ar fi lumea rea
Aș iubi cât aș putea.
Nu-i bine, Doamne, nu-i bine
Cum le-ai rânduit în lume,
Că omul care-i frumos
Merge-n pământ păcătos,
Iar omul care-i urât
Merge-n pământ necăjit.
Frunză verde iasomie,
Las’, nu mă judece nime’,
De-am făcut pe lume rău
M-a judeca Dumnezeu,
M-a judeca Domnul Sfânt,
Nu dușmanii pe pământ.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o resemnare fatalistă în fața morții și a judecății divine. Vorbitorul își asumă alegerile făcute în viață, indiferent de judecățile oamenilor, și se bazează pe judecata divină.