Frunză verde, flori mărunte,
A plecat Vlăduț la munte
Cu dușmanii să se lupte.
A plecat Vlăduț departe
Cu feciori din aste sate
Să lupte pentru dreptate.
Feciori, luați seama bine
Și vă țineți după mine,
Lupta să nu încetăm
Până de dușmani scăpăm!
Lui Iancu-așa-i scria:
„Grij-aicea nu avea
Până sunt cu oastea mea,
Că pe-aici dușman nu trece
Că luptăm unul cât zece.”
Și Iancu îi răspundea:
„Vlăduț, ești nădejdea mea!”.
Tropote de cai se-aud,
Dușmanul intră-n Abrud,
Bate vânt de primăvară,
Îi furtună mare-n țară.
Bate vânt de vară cald,
Mai în sus de Belgrad
Luptă Vlăduț vitejește,
La feciori așa grăiește:
„Feciori, haidați după mine
Și ochiți cu pușca bine,
Lăsați dorul de acasă
Până domnii stau la masă,
Să pornim la luptă iară
C-o intrat dușmanu-n țară,
Scăpăm țara de robie,
Satele de iobăgie,
Țăranii de hireșie.”.
Avram Iancu și Vlăduț
Se bat colo sus în munți
Cu armata nemeșească
Pentru glia strămoșească.
Sensul versurilor
Cântecul descrie lupta eroică a lui Vlăduț alături de Avram Iancu împotriva dușmanilor, pentru apărarea țării și eliberarea poporului de sub robie. Este un imn patriotic care celebrează curajul și sacrificiul.