Potecile mi se aștern în cale.
Sub pașii mei noi drumuri se întind
Mă-nalț în piscul frumuseții tale,
O, țara mea, adâncul să-ți cuprind.
De pieptul tău când îmi lipesc obrazul,
Bătaia clipelor să o ascult,
Auzul meu îți deslușește glasul
Ce din strămoși ne vine de demult.
Atâta soare e și-atât de bine
Sub cerul tău blajin, primenitor!
În tine m-am născut, trăiesc în tine
Și pururea de tine mi-este dor.
Te simt zvâcnind în ierburi și în muguri,
În fiecare sondă de țiței.
Cu freamătul pădurilor mă bucuri,
Ca pe un copil, de mână tu mă iei.
Și-mi dărui mie boarea primăverii,
Pe câmp îmi faci să crească grâu-nalt.
Tu pâinea-mi rumenești în țestul verii,
Pe prispă îmi așterni culcușul cald.
La praznicul culesului de struguri,
Te deslușesc și-n plopii din amurguri.
Îmbii cu cofe pline anii mei;
Și-n părul dragei, și în ochii ei.
Când pleci din bărăganele arșiței,
Cu turmele spre munți, cântând din nai.
Unchieș mi-l dai pe baciul Mioriței
Și-mi sui poemul p-un picior de plai.
Aprinzi o stea de flăcări pe cupole,
În orice cărămidă pui un cânt.
Pe schele urci cu Meșteru’ Manole
Și zidul nu se surpă la pământ.
Sub colțul ierbii m-oi culca odată,
Cu holda ta m-oi contopi deplin.
O viață doar pe lume ne e dată,
Chiar viața de ți-o dărui, e puțin.
Oriunde-aș fi, te întâlnesc în cale,
O, țara mea, cu tâmple de argint!
Mă-nalț în piscul frumuseții tale,
Te apăr, și te laud, și te cânt.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste profundă față de patrie, explorând legătura intimă dintre individ și țara sa. Versurile evocă frumusețea naturii, tradițiile și istoria, subliniind importanța identității naționale și sacrificiul pentru țară.