Casa din care vin miroase a cuțit.
Mâinile mele miros a cuțit.
Uneori, lama lui vorbește singură la brâu
ca un prieten rămas deodată singur.
Niciodată nu am înțeles ce spune, deși uneori
din lama cuțitului meu picură sânge… Al cui este?.
Atunci trebuia să fugim și să ne ascundem
în frunza pădurii. Încă mai aud lătratul câinilor!
Dar ei nu m-au ajuns niciodată,
nu au mușcat niciodată din carnea mea.
După ce l-am tăiat pe unul din ei,
ceilalți au fugit mâncând pământul.
Încă mai auzeam lătratul câinilor,
șuieratul gloanțelor!
Așa că am trecut Apa Cea Mare
și, după ce am furat trăpașii din câmpie,
am trecut cu ei înapoi și i-am vândut în târg.
Unul, care voia să știe de unde îi am,
a mușcat chiar atunci țărâna,
doi, care m-au așteptat la răscruce să îmi ia arginții,
au căzut și ei sub cuțit.
Casa din care vin miroase a cuțit.
Mâinile mele miros a cuțit.
Ce nopți erau atunci și cum se învolburau fustele ei,
ca valurile Dunării, prin care am trecut înot!
Ce albi și tremurători erau sânii Mariei,
care făceau de strajă toată noaptea sub stele!
Nu știa de noi decât țârâitul greierilor printre ierburi.
Razele lunii îi luminau trupul. Niciodată nu mai văzusem
o minune sub stelele cerului. Maria… Și câtă tăcere!
Atunci auzeam strigătele celor uciși,
ale celor căzuți sub cuțit; care nu știu ce tot voiau de la mine.
Casa din care vin miroase a cuțit.
Mâinile mele miros a cuțit.
Dar toate astea au fost demult, într-o altă viață.
Acum mi-am dat toată averea Bisericii și celor nevoiași.
În fiecare duminică merg în cimitirul de la marginea satului
și îngrijesc mormintele străinilor, ale celor căzuți sub cuțit.
Crucile lor stau strâmb, ierburile au dat navală.
Până spre prânz rămân în Biserică.
Aprind lumânări pentru ei și stau de vorbă cu sfinții.
Uneori plătesc slujbe pentru cei plecați.
– Ce ai tu cu sufletele morților care nu sunt ai tăi? ,
îmi strigă Maria, când mă întorc acasă.
Dar eu încerc să mă spăl bine pe mâini de toate păcatele,
iar ea întinde pentru mine masa sub soarele amiezii….
Virgil DIACONU
Duminică, 9 ianuarie 2022
Sensul versurilor
Un fost hoț și criminal își caută acum ispășirea prin acte de caritate și îngrijirea mormintelor celor pe care i-a ucis. Cu toate acestea, trecutul său îl bântuie, iar remușcările persistă, fiind incapabil să scape de amintirile violente.