Virgil Diaconu – Electorală

În ultima vreme, întunericul a scos iarăși capul.
El frânge gleznele ierbii, se visează rege.
Și dacă Domnul nu mi-ar fi legat
mâinile și duhul în Sfânta Scriptură,
eu încă de mult aș fi scurtat de cap întunericul.
Și toți urmașii lui Iuda, care mă vând în fiecare zi.
Dar poate că este mai bine să îmi fac propriul partid,
așa cum îmi ciripeau, mai deunăzi, vrăbiile.
Partidul meu e floarea de cireș – le-am spus –,
în el s-a înscris, încă de la început, toată pădurea.
Și depărtarea, stea cu stea. Și ciripitul vrăbiilor,
care deja scrie în mine adevărate poeme de dragoste.
Iată Partidul Florii de Cireș, a cărui doctrină
o știu mai bine decât mine cireșele;
și pe care o răspândesc mai bine decât mine vrăbiile.
Însuși Domnul a trecut, în răcoarea dimineții,
pe la mine. El, care a fost întotdeauna independent
și nu s-a amestecat în niciun partid,
va fi acum de partea florii de cireș.
De fapt, el este adevăratul lider spiritual, vezi,
el deja a început să își caute adepți:
ba în cuiburile coțofenelor, ba în poiana narciselor,
ba în vuietul pădurii. El deja a început să-și caute adepți
și să îi strige pe nume.
– Unde ești Moise?
– Sunt aici, Doamne, la masa de scris. Sunt aici:
în poemul-coțofană, în poemul-narcisă, în poemul-pădure.
Facerea e aproape scrisă, Doamne, ia și citește!
Ia și citește platforma electorală a florii de cireș!
Aceasta este arma pe care am ținut-o până acum secretă:
Facerea! Arma care pune la zid întunericul.