M-au îndoit amintirile şi m-au bătut ploile
Mi-au crescut în spate, ca iarba, nevoile –
M-am uscat boierule de când de sus
Ţi-a trimis Dumnezeu aripi şi te-ai dus.
Nu mă mai adună nimeni după drumuri
Când îşi umple toamna părul cu fumuri
Nu mă mai cunoaşte nici pădurea, nici munţii,
Nu mai îmi sărută nimeni apele frunţii.
Cocoana s-a îndrăgit de alt boier,
A dat toate vitele şi oile altui oier
Şi mie îmi sărută lacrimile gura
De dimineaţa şi până şi-arată luna custura.
Ia-mă boierule şi pe mine în cer
Să mă dai slugă acolo altui boier,
Să mătur prin lună, să şterg de praf soarele
Şi să vă spăl rufele şi picioarele..
Ia-mă şi pe mine să am grijă de duduca Irina
Cu ochii şi cu mâinile ca lumina..
Să-i aduc stele, să-i fac păpuşi
Să mă ascund ca altădată seara după uşi,
Să-i povestesc de Kira-Kiralina şi cei patruzeci de hoţi
Că de-aici prea mă gonesc şi mă huiduiesc toţi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dorul unui servitor după moartea boierului său. El se simte abandonat și își dorește să fie luat în ceruri pentru a continua să slujească, eventual având grijă de fiica boierului.