(Cântecul milei).
Îmbătrânim, maestre
Bagi de seamă?
Pe-al nostru scris trec ani și ani de zile
Începem să contăm printre fosile
Revistele ce ies nu ne mai cheamă!
Cu rime noi, cu ritmuri mai subtile,
Au răsărit atâți poeți de seamă!
De umbra noastră nimeni n-are teamă!
«Nu-nvie morții, – e-n zadar, copile! ».
Dar totuși, parcă inima-ți învie
Când vezi că vreo cucoană te mai știe
În unele reuniuni burgheze.
Și mai ales te prinde bucuria
Când vezi cum, achitându-și datoria,
Confrați mai tineri vin să te lanseze.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a sentimentului de a deveni o figură uitată în lumea literară. Vorbește despre bucuria rară a recunoașterii și despre datoria generațiilor tinere de a-i onora pe cei din trecut.