Am văzut lumina în anii ’80, bată-i vina
Televizoare alb-negru și bibelouri ce-mi încărcau vitrina
Program până la 9, tovarășului colosal
Ca apoi să invit la dans luna și tot anturajul ei stelar
Fără super eroi să zboare peste văi
Pentru că atunci eroii trăiau printre noi, se numeau veterani de război
Cu scut din lemn și o sabie mică din fier
Zburam la cer, nu descoperisem încă plasticul și prostia ce zace în el
Lichidam invadatori în jocuri nevinovate
Cu un cățel lângă picior prin sate, cum văzusem în desenele animate
Năzdrăvan cu prea multă imaginație sub șapcă
Am adunat toată tânăra suflare a văilor în gașca noastră
Unde ideile mele se transformau în două armate
Aparatori și inamici, hoți și vardiști în aceeași cetate
Gânduri dinamice ca un compas pe o hartă cu lupă
Și gura căscată la regii apuși când intrau călare în luptă
A trecut ca o secundă, timpul se grăbește tare
Cu gândul că într-o zi va trebui să fiu la rândul meu un bărbat mare
Căutând curajul ce va trebui să fie lângă mine
Când am să pășesc din nou prin valea copilăriei și ea mă va primi pustie.
Am plecat, nu vă las, asta nu-i ultimul ceas
Iau puțin la pas tot ceea ce am adunat
Înramate și ascunse dincolo de perdele
Plec de mână la plimbare cu amintirile mele.
Anii trec, copacii cresc, procesul are farmecul lui
Poposesc puțin cât să mă răcoresc cu apa din izvoarele pământului
În mijloc de natură, prin casa unde m-au crescut ai mei bunici
Convins că atunci când am să mor, eu vreau să mă întorc aici
De acum sunt matur, încă puțin și voi avea o viață completă
Sunt zile când încă mai iau cu asalt inamicii călare pe bicicletă
Am aruncat cortina anilor peste raftul meu cu jucării
Deși încă urlu în gura mare când plonjez în apele Dunării
Nu vreau să uit de unde am plecat atunci când binele mă împinge
Pentru că nu există limite la ceea ce simt că pot atinge
Am întrebări fără răspunsuri și răspunsuri fără întrebări
Ca orice om, sunt un amalgam de atuuri, dar am și propriile limitări
În drumul către infinit avem prea puține opțiuni
Născut la soare, nu vreau să mă sting în cele mai întunecate noțiuni
Vad zilnic coloși de piatră cum se zdrobesc sub formă de praf
Și pe cei care și-au jurat iubire contopită cum pleacă separat
Vreau să mă vindec, să am un somn dulce noaptea
Eu nu mai îngrop nimic, lopata asta este pentru altceva
Într-o lume fără clauză, rămân același rebel fără cauză
Sunt atâtea de făcut, cum aș putea să iau acum o pauză?
Am plecat, nu vă las, asta nu-i ultimul ceas
Iau puțin la pas tot ceea ce am adunat
Înramate și ascunse dincolo de perdele
Plec de mână la plimbare cu amintirile mele
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare nostalgică a copilăriei, cu accent pe jocurile inocente, peisajele rurale și valorile simple. Artistul reflectă asupra trecerii timpului și asupra dorinței de a se întoarce la rădăcini, păstrând vie amintirea locurilor și a oamenilor care i-au marcat formarea.