Imaginez imagini,
Din cât mai multe pagini,
Le-am rupt cuprins de panici,
Când am simțit că stau pe margini.
Asta nu-i decor,
Trag zor ca vreau să zbor,
E-o boală ce macină la interior,
Spre disprețul tuturor.
O mână, o acțiune,
Marketing, compasiune,
Când îi văd la bani și o fac doar pentru emisie de emisiune.
Poți să înțelegi, cum e să ai ochi și să nu vezi,
Sau să-ți vezi propriile picioare și să nu mai fii în stare să mergi.
Totu-n jur e ceață,
Lumea asta rea nu-nvață,
La suprafață pare înceată,
Dar când e-ncercată e tare înceată.
Normalul frige atunci când simți că-l poți atinge,
Ai urcat vreodată vise doar ca să simți o scară cum se stinge?
N-am dușmani la vizor,
Mă transform în actor,
Că nici măcar lor nu le doresc o astfel de schimbare de rol.
Uniformă, halat, granițe-n margini de pat,
Bine-ai venit vizitator dezgustat în micul meu regat!
Viața bate-n geam, ecran PAL, recital,
Aer proaspăt rar,
Oare când mor spiritul meu rămâne-n spital?
Refren:
Și ce dacă știința,
Sunt la final de ființă.
Nu mi-e frică de focul din oglindă
Ce vrea să mă cuprindă.
Apune omul, știi?
În zori răsar îngerii.
Focul din oglindă te poate încălzi.
Acum știi, Asa că zi!
Halate albe, zeu
Trec, eu rămân la separeu,
Mă gândesc poate și medicului meu
Îi este la fel de greu.
Supradotat apt, într-un sistem abandonat
Cred că nu mai știe nici el defapt
Ce-a mai rămas din Hipocrat
Am oase dar sunt proaste
Mă sprijin de metal
Și ochii din fundal îmi spun
Că sunt prea greu unilateral
Priviri în viitor doar o secundă psiholog
Ce înseamnă să pui pe picioare un psihic olog,
Nu-i deloc ușor.
Viața prescrisă, rețeta precisă
Nu știu cine a scris-o pe a mea
Dar e tare prost scrisă
Cancerul înfruntă, câștigă și se-nfructă
N-ai cum porți o luptă când propriu organism nu te ajută.
Cine a inventat durerea, oare privește cu plăcere?
Și de ce ține cont atunci când începe să ofere?
Cu simțuri doar în degete, încearcă să guști fericirea
Timpul trece atât de lent, oare am cunoscut nemurirea?
Refren:
Și ce dacă știința,
Sunt la final de ființă.
Nu mi-e frică de focul din oglindă
Ce vrea să mă cuprindă.
Apune omul, știi?
În zori răsar îngerii.
Focul din oglindă te poate încălzi.
Acum știi, Asa că zi!
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta cu o boală, reflectând asupra morții și a sensului vieții. Vorbește despre curaj în fața inevitabilului și despre căutarea speranței chiar și în cele mai întunecate momente.