AFORIC.
Aha, Furnici Coapte, Afo, 2012, UH.
Azi țintesc la piele, țin colți în texte grele,
parcă citesc din stele, ce îți mai plac manele,
sunt șotto ca hip hop-u o să-ți placă,
când o să vrei să îl asculți el o să tacă,
Teleaga-atacă cu pumn de fier în falcă,
albinelor sunt matcă, feriți-vă, barbar ca ceața dacă,
te simt cum vrei să mă răstorni, fă bine, fine,
și zbori când nu te torn, când văd cum dormi pe tine,
ce straniu, voi ne numiți strigoi,
voi sunteți goi în craniu, ceata lu’ pițigoi,
că dacă dai într-unu, mami, mami,
vine iarăși Afo ne ia bani ca jidanii,
Furnici Coapte sunt tiranii, 2012,
cel mai nenorocit tsunami,
am patru serii 44-n fundu’ țevii,
boli hibride ce-ți f*t nervii,
Armada, e mediu septic!.
ADN.
2 x Ridică steaguri printre scuturi de fier,
da-n măcel ai grijă să-l fluturi pe cel
ce-adună vulturi pe cer
și ceru-i purpuriu, singuru’ sumbru viu
peste cel mai sur pustiu ce încă mulți nu-l știu.
ADN.
Sărim garduri joase prin noroi cu palme jegoase,
nenorociții ăștia nu ne vor în carne și oase,
au arme cu laser, cazarme și baze retrase,
planuri de-a băga bombe-n case și mase-n transe,
e aproape miez de noapte acum, aud șoapte în drum,
viziuni după impactul dintre pleoape și pumn,
îl trag pe Aforic aproape, îi spun să mă lase-n urmă,
împreună n-avem cum, și-n față e cale lungă,
pe petale brumă, doi soldați sub lună brună,
evadați de-o lună bună, obligați să fugă-ntruna,
inima îmi curmă fuga, mă lovesc taman de asfalt,
Aforic mă ridică, mă proptesc de-un castan înalt,
în parc, frunzele le trădează pașii,
trei agenți parșivi patrulează printre copaci ca lașii,
dau jos bocancii, îl prind pe primu’ pe furiș,
brațele-i trosnesc prin gât, toate vertebrele-n clinci,
sunt încă doi inși prinși c-un brici pe întuneric,
și-n culmea tăcerii parcă văd Memorialul Durerii,
ce-ncepe să se repete în cap, doi soldați ce-au aflat
secrete de stat și-au ajuns s-o regrete defapt.
ADN.
2 x Ridică steaguri printre scuturi de fier,
da-n măcel ai grijă să-l fluturi pe cel
ce-adună vulturi pe cer
și ceru-i purpuriu, singuru’ sumbru viu
peste cel mai sur pustiu ce încă mulți nu-l știu
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă pentru supraviețuire într-un mediu ostil, posibil distopic, unde doi soldați evadați sunt urmăriți și trebuie să facă față pericolelor pentru a supraviețui. Versurile sunt pline de imagini violente și metafore care sugerează o conspirație la nivel înalt.