Zorina Balan – Au Trecut Anii Pe Rând

Au trecut anii pe rând
Și n-am de ce să mă plâng, măi
Că toți au trecut cu rost
Dacă socotesc ce-a fost
Ca să mă căpătuiesc
Și să mi le potrivesc
Să-mi văd copilașii bine
Am dat orice de la mine

REF: Câte m-au fost date-n viață
Le-am făcut la toate față
Că m-a înțeles nevasta
Și-am tras amândoi cu casa.
N-am risipit niciun strop
Din felia de noroc
Am dat din mâini și din coate
Să aibă copiii de toate
Am pus doar pe limbă sare
Când au fost zilele amare
Și nu m-am atins nici să mor
De pâinea copiilor

REF:
Ce-a trecut nu mai întorc
Nici să schimb ceva nu pot
Da nu îmbătrânesc mâhnit
Că am făcut ce-a trebuit
Am dat la copii în gură
Și ultima fărâmitură
Frățește le-am împărțit
Orice lucru agonisit

REF:
Mi-au trecut anii frumoși
Ca iarna fumu’ pe coș
Le-am cam terminat pe toate
Azi mă rog de sănătate
Și să-mi port mințile întregi
Pân’ la adânci bătrâneți
Să mă bucur pentru toți
Pentru copii și nepoți
REF

Sensul versurilor

Cântecul reflectă asupra vieții trăite, cu accent pe importanța familiei și a sacrificiilor făcute pentru copii. Vorbitorul exprimă recunoștință pentru ceea ce a avut și se împacă cu trecerea timpului, privind spre viitor cu speranță și dorința de a se bucura de nepoți.

Lasă un comentariu