Ziq – Poveste De Iubire

Am avut o dragoste copleșitoare, o alinare
Care mi-a furat gândurile și visele mele
Care toată viața a fost un pustiu sublim
Cu ochii în lacrimi caut spre cer și implor un gând divin
E ziua în care altarele cad și nu mai există lumină
Ca într-o transă ce se propagă în marea senină
Prin labirintul nopții merg, dar nu există scăpare
Spre lumina firavă alerg și totul în calea mea moare
Iar acum mă întreb cu disperare când se va întâmpla asta
Când voi ieși din această scrisoare de nepăsare
Mă simt ca un înger murdar, un înger cu aripi tăiate
Cerșind iubire în zadar, în fața ușilor inimii tale ferecate!
Singur și trist eu stau acum, gândindu-mă la tine
Și-aș vrea să fii acum, aici, să nu-mi mai fie dor de tine
Când totul pare că ți se năruie în preajma ta
Privește în sus, poate un înger păzitor te va ajuta să fii a mea
Noaptea adorm cu tine-n gând, iar dimineața mă vezi plângând
Pentru ce să fac asta? Pentru cineva ce nu merită
Aș vrea să fii tu steaua mea, să mă poți veghea
Nu vreau decât un colț de cer să cadă pe pământ
Nu vreau nimic, doar visul cel frumos să fie sfânt
Poate că a sosit vremea să-mi reiau viața
S-o retrăiesc cu mintea de acum, să sparg gheața
Sufăr și nimeni nu mă înțelege, plâng și nimeni nu mă vede
Țip și nimeni nu mă aude, inima-mi e rănită, plânge în singurătate
Încet, încet simt cum sângele clocotește în mine
Lacrimile-mi curg în neștire și sufletu-mi arde de moarte
Când mă gândesc la tine inima îmi tresare
Când te văd în fața mea îmi bate și mai tare
Încerc să-ți spun cât te iubesc, dar tu nu-mi dai ascultare
Și-atunci încerc din răsputeri o cale de iertare
Dar când te văd în fața mea devin timid ca înainte
Și stau așa zi după zi, sperând că-ți voi spune
Dar tu cu frumusețea ta mă faci s-o las pe mâine
Să amân iubirea noastră, să alerg după tine ca un câine
Iar când curajul mi-a venit și-am reușit să-ți spun ce simt
Tu ai zâmbit și ai tăcut, lăsând un vis divin
M-ai rănit lăsându-mi inima prin medii hidoase
Cu săgeți de foc trase la ținta inimii mele rămase
Din rușine sau din frică, încerc să mi-o imaginez
Fața a cărui zâmbet e un far în noaptea mea și-mi creez
O viață în care sunt sătul de așteptare, semne de întrebare
Te poate orbi atât de tare, încât să nu dai inimii ascultare
Ea este cea care cu un cuvânt, sau mai bine, cu un sărut
Ma va scoate din starea singurătății ca dintr-un mormânt
Asta-i realitatea, ea există doar în închipuirea mea
Așa că fac tot ce-i posibil să o găsesc pe ea
Fata există doar în mintea mea, unde sunt și eu alături de ea
Sunt o fântână fără apă, dacă nu simt a ta șoaptă
Dacă nu simt a ta mângâiere, sunt într-o cădere
Fără privirea ta, nu mă mai simt ca o stea
Ce orbitează în jurul tău simțindu-ți lipsa
Și voi distruge întreg Universul, să rămânem doar noi doi
Ca să nu mai fie ceartă, vreau doar iubire între noi
Pe care s-o perfecționăm și pe veci s-o repetăm
Inimile să ni le furăm și-apoi să ne alinam
Poate să pară un pic pervers, dar de fapt e un fapt divers
Nu e nici pe invers, e doar o iubire
O sublimă iubire, care stă alături de nemurire
Am grijă să îndrept tot ceea ce ea am greșit
Ca totul să fie cât mai bine la sfârșit
Nu pot să trăiesc, capul meu nu mai gândește
Când ea îmi spune că mă iubește, totul în jur se prăbușește
Totul se usucă și moare, a inimii suflare
Și eu știu că mă iubește și că mă dorește
Dar până când crezi că va mai ține
Iubirea asta mare ce mă leagă de tine?
Până când crezi că te voi iubi la disperare,
Călcându-mi firea în picioare?
Ce crezi că toată viața voi plânge-n continuare
Cerșindu-ți ție, înger, o zi de alinare?
O zi de plimbare în care soarele răsare
Și păsările vor cere de mâncare
În această lume mare în care
Viețuitoarele vor avea scăpare
Și-ți voi spune cu inima mare
Cu nepăsare, chiar dacă te iubesc,
Tot voi scăpa de tine și am să te urăsc