Zeno – Am Învățat Să Am Răbdare

Am învățat să am răbdare,
Să-i duc o floare,
Să o strâng în brațe atunci când e greu și doare
Și am învățat că n-are pereche
Și bârfle toate mi-au trecut pe la ureche
Și am învățat că pot să merg pe drum și singur
Și o să lupt cât o să pot fi sigur
Desigur n-o să mă bat cu morile de vânt
Doamne, de ce-ai dat atâta ură pe pământ?
Și am învățat să am un frate
Și să-i fiu aproape
Atunci când cere asta, eu n-o să stau departe
Și chiar de poate el mă-nșeală și-o să plece
Eu știu că tot aici se-ntoarce, n-are suflet rece
Și-am învățat să-mi fac familia fericită
Chiar dacă n-am avut mereu o reușită
Și-aș vrea s-o văd p-aia mică cum zâmbește
Chiar dacă zmeul a plecat și ea bocește.
Rx2: Am învățat că unii vin și pleacă
Las’ că or să treacă
Și-am învățat că vin părți bune când totu-i greu
Și-am învățat să le aștept pe alea mai mereu.
Am învățat că-n viață nu contează banii
Chiar dacă ei te întrețin, tot or să treacă anii
Și-am învățat să fiu mai bun
Chiar dacă nu am reușit mereu, măcar încerc acum
Am învățat s-accept că n-am dreptate
Chiar dacă uneori am avut și-am lăsat deoparte
Idei constructive, dar unii le-au distrus
Și-am învățat că lor nu mai am nimic de spus
Și-am învățat în 20 de ani să-mi iubesc și sora
Și chiar de nu-mi ești prieten, eu-ncing cu tine hora
Zic ola, my people, you know what I mean
Nu contează că ne-am certat, contează că ne știm
Și-am învățat de-aia de fugeam când eram mic
Acum îmi sunt aproape și mă apără de tot ce zic
Și-am învățat că fericirea nu stă-n plic
Că poți să râzi și fără, fără să fumezi nimic.
Rx2: Am învățat că unii vin și pleacă
Las’ că or să treacă
Și-am învățat că vin părți bune când totu-i greu
Și-am învățat să le aștept pe alea mai mereu.
Am învățat că unii vin și pleacă
Dar mereu am spus că las’ că or să treacă
Și-am învățat că vin părți bune când totu-i greu
Și-am învățat să le aștept pe alea mai mereu
Am învățat să dau din puținul pe care îl am
Și-am învățat să prețuiesc mereu și fiecare gram
De bucurie ce mai am, lăsată doar de ea
Că atunci când o aud se oprește respirația
Și da, să știi că tu ești tot acum
Că tu m-ai învățat să cred în tot ce vreau, ce spun
Și-am învățat din rău să fiu mai bun
Și aș fi în stare să-ți dedic doar ție un album.
Rx4: Am învățat că unii vin și pleacă
Las’ că or să treacă
Și-am învățat că vin părți bune când totu-i greu
Și-am învățat să le aștept pe alea mai mereu

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre lecțiile învățate de-a lungul vieții, despre importanța relațiilor, a familiei și a prietenilor. Subliniază ideea de a învăța din greșeli și de a prețui momentele bune, chiar și în momentele dificile.

Lasă un comentariu