Zaruha – Parfumat, Aranjat

Parfumat, aranjat am ieșit în oraș
Nu-i vorba de parfum, e vorba de haș
Știi bine cum ne place nouă
Să ne rupem cât mai des în două.
Nu ne trebuie curaj pentru acest personaj
Important este doar ce pui în ambalaj
Se încinge gâtul tare să ai sticla în dotare
Nu îți trebuie scobitoare că nu îți dăm de mâncare
Relaxare totală, problemele să dispară parcă
Sticlele se golesc când iarba începe să dispară
Nu mă las, nu cedez, acum stau sau dansez,
Nu vorbesc, nu privesc și din râs nu mă opresc
Dar mă gândesc, că pot acum să mai stau drept
Și mă gândesc să v-arăt dar o să mai aștept
Plecat spre locuri unde n-am mai fost de mult
Am uitat să vă spun, nu le găsiți pe pământ
Galben e verde și albastru e roșu de tot,
Nu îndrăzni să mă contrazici că îți iei palme peste bot
Ai la îndemână un telefon, hai sună la secție,
Sunt cu prietenii mei blocat în intersecție.
Parfumat, aranjat am ieșit în oraș
Nu-i vorba de parfum, e vorba de haș
Știi bine cum ne place nouă
Să ne rupem cât mai des în două.
Undeva într-un colț, panicat,
Toată problema pleacă de acolo din cap
Și pleci ușor, pleci ușor, pleci ușor departe,
Atât de departe încât ajungi aproape
Îți arde de muncă? Întrebare capcană,
Cum îți ardea în liceu să mergi la școală
Când unu zboară, altu râde, altu-i îngâmfat,
Mai vine unu cu chef de fumat
Dacă nu era iarba, ce faceam, ce fumam,
Dacă nu exista Eva lui Adam?
Că întrebări se tot învârt în jurul nostru,
Ce produceți, ce învârtiți, ce e în capu’ vostru?
Parfumat, aranjat am ieșit în oraș
Nu-i vorba de parfum, e vorba de haș
Știi bine cum ne place nouă
Să ne rupem cât mai des în două

Sensul versurilor

Piesa descrie o stare de relaxare indusă de consumul de droguri, petrecută într-un anturaj. Versurile abordează teme precum evadarea din realitate și întrebări existențiale.

Lasă un comentariu