J. Yolo:
Din prima zi când am strigat am primit ajutor,
De aceea sunt acum dator necondiționat,
Am înțeles cine pot fi și cum să nu mor de tot
Ceilalți mă văd acum distorsionat,
Omul lui Dumnezeu: nu-i nevoie să iei ce
Nu-ți trebuie, lasă-i să se amuze pe cei ce
Gândesc bolnav. Limba înțeleptului vindecă greu
Se aprinde, că propriile buze îl păzesc mereu..
Nu luăm nimic de aici, să-ți fie clar!
Te duci la stup ca bondarul după-un hectar,
De nectar, că se știe necesar chiar,
De într-o bună zi, poate sfârși într-un insectar..
Nu-i grav, ai încredere în mine
Când zic că dacă-i rău azi, mâine te așteaptă un veac de bine!
Încrede-te în cine ți-a trimis confirmarea,
În faptul că orice zi vine prevestind următoarea..
Raku:
Slavă Celui Ce ne-a dat soarele ce încălzește
Sămânța care după ploaie răsare și crește,
În ape murdărite, încă să viețuiască pește,
Cel Ce ne ajută cât trăim, pentru că ne iubește,
Făcând pământul și munții cu marile creste,
Și păsări în văzduh, pe care cine le-ngrijește?
Cine a trimis cuvântul să se înalțe sus peste,
Arătând calea spre El, când a trăit trupește?
Cine cârmuiește apa, cerul, vântul, lava,
Sau l-a topit pe Krakatau, așa de-i vis-a-vis de Java?
Dumnezeu Tatăl, primul Lui om, aka:
Doamne-Doamne sau Iahve, Iehovah sau Tata..
Să trecem peste țeapa TV, SF cu nava,
Sau alte disimulări lucid, perfide ca dava,
Dați pace de la Zion, la toată enclava,
Și acest mesaj cu suflet, cu „jihad alad mahadma”..
Refren x2:
Doamne, iartă-ne greșelile,
Miluiește-ne, Tată, și curățește-ne..
Mulțumim Ție, Doamne, slavă Ție..
Sensul versurilor
Piesa este o rugăciune către Dumnezeu pentru iertare și îndurare. Exprimă recunoștință pentru binecuvântările primite și speranța într-un viitor mai bun, bazat pe credință.