Yenic – Negativist

Deja încep să fiu pesimist.
Cum să fiu mai optimist când tot ce mă-nconjoară-i trist?
Zâmbete la suprafață îngropate-n suflete triste.
Răutatea-și face loc printre inimile meschine.
Dacă vezi un cerșetor e-un exemplu’ de la Dumnezeu.
Ca să poți să vezi în viață că alții o duc și mai greu.
Nu te mai simți jignit dacă te-afli în ținta mea.
Nu fii pregătit să latri de n-ai forța de-a mușca.
Dacă dăruiești respect nu-nseamnă că e reciproc.
Că la oameni le-ntinzi mâna da-s gata s-o ia de tot.
Ai grijă cum judeci că aparențele înșeală.
Degeaba ai chip de înger dacă ai suflet de fiară.
Mă pricep la dat în bară da nicidecum cu mingea.
Pun răul pe primu’ loc ca să nu mă pierd cu firea.
Multe nopți pierdute singur gândindu-mă la ce e bine.
Puneam suflet pentru alții și-uneori uitam de mine.
…………………
La capitolu’ trădare-am fost mințit de multe zdrențe.
Că-n interior multe-s false da au chipuri de prințese.
Înainte de a cere fii pregătit să oferi.
C-am învățat multe în viață-n 16 primaveri.
Muzica-i a 2-a mamă ce mi-a dezvoltat gândirea.
Degeaba are omu mască că se vede nesimțirea.
Fericirea și iubirea unde-s că nu le găsesc.
Toate astea 2 chestii le găsesc în ce iubesc.
Și negativismu’ a devenit o boală gravă.
Când îl iei pe „NU” în brațe, sincer psihic te doboară.
În căutarea după faimă omu’-și pierde tinerețea.
Printre riduri de pe frunte poți citii singur tristețea.
Multă oboseală psihică s-a acumulat.
Nu mai știu ce-i ala somn că nopțile eram treaz.
Parcă și urletu-i silențios că nu-l aude nimeni.
Iar tot ce scriu aici pe foi sunt bucăți rupte din mine.
Când faci bine pentru alții, ei ți-l întorc înrăit.
De ce dracu crezi ce zboară dacă știi c-ai fost mințit?
Întâi luptă cu tine însuți, după luptă-n exterior.
Te iei de ceea ce iubesc? , îți dau venin că-s scorpion.
Las lumea să vorbească și-am să mă prefac surd.
Că mulți nu m-au ascultat când aveam ceva de spus.
Când noaptea apare singurătatea-o simți mai tare.
Că încep să cred că nu mai există suflete-n persoane.
Nu poți schimba destinu nici dacă forțezi mâna.
Noaptea mă mai consult cu cerul, stelele și luna.
Ai oferit iubire și ți s-a întors cu ură?
Ți-ai ascultat vreodată sufletu’ să îl auzi cum urlă?
Unde-i pacea sufletească pe care-o caut demult?
S-a pierdut și ea prin ceață și din viața a dispărut.
Hei, spune cum e să-i vezi pe toți cum se îndepărtează?
Și tot ce-ai iubit odată acum a dispărut în ceață.
……………………
Totul, pare așa ciudat.
Vii acasă de la muncă, a-2-a zi o iei de la capăt iar.
Nopți nedormite, oboseală tot mai multă.
N-auzi sufletu’ cum urlă ca și lupu către’ lună?
Încep să mă pierd pe drum, Doamne da-mi din nou speranța.
Și te rog din suflet Doamne ajută-mă să merg în față.
Că inima mea nu-i de gheață, e ca un subsol închis.
Că pentru ea speranța e doar un foc care s-a stins.
Am vrut să prind timpu între mâini cu gândul că poate-l opresc.
Da totu’ a fost degeaba și încep să-naintez.
În probleme și greșeli, parcă nu le pot opri.
Și parcă toate se repetă în aproape fiecare zi.