Bună, ai ieșit din lumea ta de gheață?
Încă spargi la fel fiecare suflet ce-ți iese-n față?
La început aveam intenția să dau vina pe destin,
Da’ nu-i de vină destinu’ c-așa te-ai obișnuit.
Vorbele tale sunt arme, totuși dincolo de drame,
Eram singurul bărbat ce vedea problemele tale.
Am luptat într-un infern să poți avea parte de rai,
Și când ți le-am pus toate în față parcă nu ți le doreai.
Am fost prost c-am fost Adam și m-ai forțat să mușc din măr,
N-am știut că tu vezi minciuna ca mijloc de adevăr.
Mi-ai dat sute de motive să te las să treci prin greu,
Doar că te-am iubit prea mult și-n spatele tău am fost eu.
Nu te-am lăsat niciodată să simți ce n-ar trebui,
Te-am iubit ca pe o floare ce știam că va ofili.
N-am știut că zi de zi împărțeam cu diavolul casa,
Cum am fost atât de prost să cred că tu erai aleasa.
Am încercat să arunc vina pe destin, pe mine, pe toată lumea, dar nu te învinuiam pe tine
Și asta pentru faptul că te-am iubit prea mult.
Dar într-un final, mi-am dat seama că tu erai vinovată.
Oricât am încercat să fac pentru noi, pentru tine, tot nu era suficient.
Și modul tău de-a iubi, mă distrugea.
Aveai impresia că mă iubești, dar mă răneai tot mai mult
Tu ești doar mărul discordiei…
Am căutat comori unde era pustiu
Am văzut raze de soare într-un tablou cenușiu
Și am spus de multă vreme că de azi n-am să mai scriu
Da’ poate așa înveți ce-nsemna un suflet pustiu!
Ai jurat că tu nu minți, dar ai mințit când ai jurat
Că ție nu-ți place minciuna și-o faci în mod repetat
Ți-am pus sufletul pe tavă, eu credeam că-mi ești aleasa
Ți-ai jucat cărțile prost și-ntr-o secundă ai pierdut șansa
Am iertat mult prea multe și m-am săturat
Să te întorci mereu la mine când nu ai liniște-n cap
Eu n-am liniște în suflet și n-ai ținut cont deloc
C-am dat cu inima în foc și-am riscat tot în al tău joc
Și am pierdut, dar am pierdut cu capul ridicat
Nu ți-am greșit o secundă, cu gândul n-am înșelat
Am dat vina pe destin dar destinul știe mai bine
Destinul m-a protejat mereu de persoane ca tine.
Știi, omul atunci când iubește este orbit de „vraja” dragostei, nu mai vede pe nimeni
și nu mai simte nimic în afară de ceea ce iubește.
Un om care iubește nu este un om prost, un om care iubește ar face orice
pentru tine, dar, asta nu înseamnă că poți să-l distrugi când vrei tu, asta te face
un om SLAB!
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație toxică în care naratorul se simte manipulat și rănit de partener. El își exprimă regretul pentru că a investit emoțional într-o persoană care l-a dezamăgit constant, ajungând la concluzia că partenerul este "mărul discordiei" din viața sa.