Yehova – Pentru O Fată (Poate) 2

Ya ho.. 2006.. Yehova.. ooo..
Dezamăgit de mine, nu mai gândesc rațional
De-acum schimb foaia, nu mai faci parte din al meu plan
Am greșit, știu, și-o să continui să greșesc
Poate ne potriveam, dar difeream la înțeles
Prea mult stres, prea multă durere acumulată
Prea multe lacrimi adunate peste diguri revărsate
Un copil ce voia cu tine patul să-mpartă
Ce era dispus o altă viață să înceapă
Iar acu-ncearcă să facă totul să meargă
De fapt, mi-ajunge și las totul să treacă
Pe lângă mine, și praful să se aleagă
Căci o să fie o altă dată și cu siguranță o altă fată
Te-am decupat din tipar, erai dorința ce-o aveam
Tot ce vedeam frumos în viață, în tine vedeam
Și speram ca orice om la un viitor spre bine
Credeam în mine, păcat, n-ar fi trebuit să cred în tine
Și ca un copil mă bucuram la fiecare sărut
Dar clipele frumoase printre cele rele s-au pierdut
Acum m-am prins că-n inima ta stateam cu chirie
Nu-nțeleg de ce pentru o secundă suferi o veșnicie
Căci atât a fost, mai mult nu are cum
Acum stau, mă gândesc și-mi plâng în pumni
Și vizionând filmul prin ochii tăi nebuni
Vad cum trec pe lângă mine 1 an și 8 luni
În fiecare zi prin telefon te umpleam cu iubire
Tu de multe ori mă tratai cu nesimțire
Căci poate te credeam că-mi spuneai că la mine ții
Dar am văzut că nu ești așa cum îți vroiai să fii
Acum te bucuri, că rău n-are cum să-ți pară
Chiar dacă ai plâns când ți-am spus că o să plec afară
Poate te prefaci cum ai făcut întotdeauna
Poate cu sau fără mine îți e totuna
Poate mă aștepți, poate, un pic regreți
Poate după ce-am plecat de fericire te îmbeți
Poate o să te sun, poate îmi vei răspunde
Poate vei regreta toate cele ce-au fost spuse
Poate o să plec acum, poate te găsesc frumoasă
Poate o să fii la fel, poate nu atât de dușmănoasă
Poate o să fii mai grasă sau puțin mai slabă
Poate mă întorc beat și te confund cu vreo babă
Poate că viața mea e doar o simplă carte
Poate că sunt credincios cu multe păcate
Dar crede-mă că pentru tine las totul deoparte
Și chiar de mă mint singur, tu, tu să-mi dai dreptate
Poate nu-mi pasă deloc, poate vreau doar să te f*t
Poate n-ai de unde să știi ce am acum în gând
Poate că ții la mine, poate chiar mă iubești
Sau poate o să plec mai repede, asta-i tot ce îți dorești
Poate că așa-i mai bine dacă tot ne certăm
Poate că prin toate astea un viitor ne formăm
Căci pan’ la urmă vom fi împreună
De afară când te sun să stai cu sufletul la gură
Poate am vorbit prea mult, poate nici nu mă asculți
Poate ești proastă cât adevărul nu poți să-l înfrunți
Poate tu-ți dorești multe, poate eu nu vreau nimic
Închei fără a zice „poate”, sunt sătul să tot înghit
Dacă pe acest pământ am rămâne singurii
Ai fugi de mine, sau m-ai iubi?
Tre’ să aștept sfârșitul lumii, sau doar să visez
Căci îți spun că te iubesc dar tu nu mă crezi
Dacă pe acest pământ am rămâne singurii
Ai fugi de mine, sau m-ai iubi?
Tre’ să aștept sfârșitul lumii, sau doar să visez
Căci îți spun că te iubesc dar tu nu mă crezi.

Sensul versurilor

Piesa exprimă regretul și incertitudinea unui bărbat după o relație tumultoasă. El analizează trecutul, își exprimă confuzia și se întreabă dacă mai există vreo șansă de reconciliere, deși recunoaște problemele din relație.

Lasă un comentariu