Clopotul bate încet ora cinci
După-amiaza în Kastamonu,
Și mă gândesc la satul românesc în care m-am născut
Apoi, mă rog pentru cei care m-au adus în Turcia.
Îmi simt pantofii uzi prin băltoacele ploii
Și mirosul mării care-mi înflăcărează nările,
Sunt pe puntea feribotului, ,Nazım”.
Mama suferă din cauza răului de mare
Sunt balada groaznică a emigranților nebuni;
„Fumul vaporului e noduros ca o cioată,
Oamenii din Dobrogea au părăsit conacul”.
A fost odată o păstoriță din Tunali
Și-aș spune că doinea la fel de frumos ca vârsta ei
Atunci numele meu Yahya
A început a plânge
În acea noapte a sosit o telegramă la Consulat
Ochii noștri nu erau pregătiți pentru somn
Vasul nostru era plin, căminul nostru gratuit.
Era Ziua părinților în satele dimprejur,
S-au tras treizeci de salve de tun de pe faleză.
Un vapor a părăsit portul
zgâriind chipul nemărginirii.
Fețele noastre iubitoare
Au început să zâmbească în acel moment.
Constanța rămânea o grămadă de pietricele
În urmă. Suflet obsedat de valuri..
Sunt pe puntea feribotului, ,Nazim”
Mama suferă din cauza răului de mare.
Sunt îndrăgostit nebunește de balada imigranților.
Clopotul bate încet ora cinci
După-amiaza în Kastamonu,
Și mă gândesc la satul românesc în care m-am născut.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele unui emigrant român în Turcia, cuprins de dorul de casă și de amintiri. Versurile evocă melancolia și greutățile vieții departe de patrie, dar și iubirea pentru locurile natale.