Ştiu câte ceva despre viaţă, c-am luat şi şuturi şi palme,
Drame, da’ n-am îndurat frig şi foame, mulţumesc, Doamne!
Am avut mii de probleme, unele mici, altele mari,
Mi-au lăsat şi semne, răni adânci, ca nişte canibali!
Am bătut şi încă bat străzile astea-n lung şi-n lat,
M-au băgat şi-n rahat, da’ tot ele m-au învăţat..
Tot ele mi-au dat caracteru’ ăsta infect,
D-asta acum multora le dau eject şi puţinora respect.
Ce numeşti tu prieteni, pentru mine-s doar târfe,
Întoarce-le, mă, spatele să vezi cum se lasă cu bârfe.
Ce numeşti tu fericire, pentru mine-i un nimic,
Bani nu sunt totu’ şi poţi să mă-nţelegi greşit..
Îi vreau la fel ca tine, da’ ei nu-nlocuiesc persoane,
Da’ tu nu-i auzi pe-ai tăi doar la telefoane.
Ce numeşti tu acasă, pentru mine-i totu’,
Nu cunoşti tu doru’ şi cum sufletu’ vibrează cu totu’.
Sinceră mereu, da’ sinceră de când mă ştiu,
Că-mi poţi simţi sufletul atunci când scriu!
Sinceră mereu, da’ sinceră de-o viaţă,
Spun tot timpul ce m-apasă, de restu’ nu-mi pasă!
Nu joc teatru, deşi viaţa asta-nseamnă:
O piesă de teatru cu tema aia de dramă..
Familii ce se destramă, copii c-o lamă,
Iubirea se transformă-n ură, tu nu bagi de seamă!?
Cineva-mi spusese câte ceva despre viaţă:
„Nu-i uşoară, clipele o să dispară, iar banii nu zboară..
Fi tu însăţi! Iar visele nu le lăsa să moară,
Lasă-i pe oamenii să te ştie, da’ să nu te cunoască!”
Mă uit nedumerită, nu ştiu prea multe p-atunci,
Până când am crescut şi m-am lovit şi eu de stânci..
Am tras pe brânci, am muşcat şi din asfalt,
Iar d-aici dorinţa s-ajung la nivelu’ cel mai înalt!
Când s-a ridicat cortina, se juca o piesă de teatru,
Iar acolo nu era ca la şcoală. n-o ştii, ai patru!
Regizată de dracu, oamenii merg înapoi ca racu,
Se prostituează, omoară şi vor banii cu sacu’.
Simt că viaţa nu-i uşoară şi cum clipele dispar,
Iar banii în buzunar apar din ce în ce mai rar.
Încerc să rămân eu însămi – O LUPTĂTOARE!
Să nu-mi las visele să plece în lumea asta mare!.
Sinceră mereu, da’ sinceră de când mă ştiu,
Că-mi poţi simţi sufletul atunci când scriu!
Sinceră mereu, da’ sinceră de-o viaţă,
Spun tot timpul ce m-apasă, de restu’ nu-mi pasă.
Nu joc teatru, chiar dacă viaţa asta-nseamnă,
E-o piesă de teatru cu tema aia de dramă..
Cu familii ce se destramă, copii c-o lamă,
Iubirea se transformă-n ură, nu bagi de seamă!?
Sensul versurilor
Piesa descrie o perspectivă sinceră asupra vieții, cu greutățile și dezamăgirile ei. Artista subliniază importanța sincerității și a luptei pentru a rămâne fidel propriilor valori într-o lume adesea dură și ipocrită.