Ia-mă, Doamne, și mă pune
Unde e rachiu de prune
Și femeile sunt bune
Și bărbații duși în lume,
Ia-mă, Doamne, și mă pune!
Hai, ia-mă, Doamne, și mă lasă
Unde e gâsca mai grasă
Și femeia mai frumoasă
Și bărbatul dus de-acasă,
Ia-mă, Doamne, și mă lasă,
Unde e gâsca mai grasă
Și femeia mai frumoasă,
Ia-mă, Doamne, și mă lasă!
De-acolo mă trag și eu, hei,
Ca șarpele de dudău, măi,
Ca broasca la heleșteu, hei,
De-acolo mă trag și eu.
Ia-mă, Doamne, și mă duce
Unde e vinul mai dulce
Și femeia iubăreață,
Cum te prinde, te răsfață
Până-n zori de dimineață!
De-acolo mă trag și eu, hei,
Ca șarpele de dudău, măi,
Ca broasca la heleșteu, hei,
De-acolo mă trag și eu.
Iartă-mă, Doamne, de rele,
Jur că nu-ți mai fac belele,
Știu că-ți dau dureri de cap,
Dar nu am ce să mă fac
Fiindcă mândrele mă plac, măi!
De-acolo mă trag și eu, hei,
Ca șarpele de dudău, măi,
Ca broasca la heleșteu, hei,
De-acolo mă trag și eu
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o legătură puternică cu originea rurală, unde abundă plăcerile simple ale vieții. Naratorul cere iertare pentru micile păcate, recunoscând atracția irezistibilă a acestui stil de viață.