Când noaptea cu lună
Peste mahala se adună
Îmi vine să miorlăi
De p-acoperiș.
Șapte gospodine
Să dea cu pietre în mine
La fete în poale
Să scap pe furiș.
Când zorii se leagă
Să-mi port tinicheaua de coadă
Să plec zăngănind-o
Pe străzi de năuc
Trecute, departe
Să-mi las tristețile toate
De griji să nu-mi pese
Și să mă tot duc.
Motan m-aș fi dorit să fiu
Cu coada-n sus, cu blană-n dungi,
Cu gheare și mustețe lungi,
C-un ochi verzui și-un ochi căprui.
Pisicile de prin vecini
Să le gonesc pe la pricini,
Să-mi fete fiecare-un pui
C-un ochi verzui și-un ochi căprui.
De sus, din vârful săptămânii,
Să vă rânjesc la toți frumos:
Iubesc doar locul nu stăpânii
Precum fac câinii pentru os.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a fi un motan, simbol al libertății și al independenței. Naratorul aspiră la o viață lipsită de griji și responsabilități, preferând să exploreze și să se bucure de prezent, fără a fi legat de obligații sau stăpâni.