Stau singur prins între 4 pereți prea reci
În compania unor umbre și cu mintea terci
Urmărit de niște demoni care vor să mă-nhațe
Cu gânduri și cu vise necurate să mă atace
Spun toate astea cu frică și cu multă îndoială
Văd totul în negru și viața pare o capcană
Caut cu disperare o ieșire, da’ nu găsesc
M-am săturat de toate relele ce mă urmăresc
Întunericul ascunde mii de capcane în care cazi
Te ridici, încerci să ripostezi, dar și mai rău te arzi
Te retragi ușor crezând că e cel mai bine
Te uiți atent în jurul tău și dai de fețe dure
Cad pradă mulți victime nevinovate
Urlete disperate ce își caută dreptate
Decorul e pătat de prea multă răutate
Infernul arde în flăcări imense și e realitate.
Refren:2
În întuneric văd ochi ce mă privesc cu ură
Lumea bună a dispărut fără nici o urmă
Sunt prins în întuneric singur fără umbră
Mă uit cu teamă spre hienele ce stau la pândă.
În capul meu se dă o luptă cuprinsă de întuneric
E prea multă liniște și poate va rămâne veșnic
Mintea îmi joacă feste și nu e pentru prima dată
Îmi aduc și acum aminte de prima palmă luată
Nimic nu s-a schimbat, a rămas tot o minciună
Lovit pervers de ură, am ajuns să port ranchiună
Pe tot ce se învârte și se plimbă în jurul meu
Mai am o singură speranță ce mă va urma mereu
În vise nu mai cred că nu se îndeplinesc
Poate e mai bine așa, poate supraviețuiesc
În fața oricărui coșmar ce mă împinge spre final
Poate reușesc să ies cu capul sus din banal
Într-un final mă gândesc prin câte am trecut
Ieri eram un om înconjurat, azi totul este mut
A dispărut ce-a fost odată, parcă mă înghite pământul
Sau poate cine știe, mi-am săpat singur mormântul
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare profundă de depresie și disperare, în care naratorul se simte prins într-un întuneric interior și exterior. El se luptă cu gânduri negre, amintiri dureroase și sentimente de ură, căutând o cale de ieșire dintr-un coșmar existențial.