Râdeţi, râdeţi, râdeţi, cu pământ cu tot
Până când vă mai suportă ultimul Charlot
Nu de el când râdeţi, râdeţi, râdeţi voi de voi
Că sunteţi grăbiţi şi cinici şi inculţi şi goi
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strâmbaţi
Hohotiţi, dar n-aveţi ştire, voi ce strâmb călcaţi
Face el cum face raţa şi e caraghios
Dar ce cârduri mari de raţe trec în sus şi-n jos.
R: O, Charlie Chaplin, înger vagabond
Hai, bătrâne, vino de sub orizont
O, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis.
2. Nu mai sunt deloc parale, casierii trişti
Astăzi dau autografe, nu bani la artişti
S-au născut prea mulţi pragmatici, muzică nu pot
Hai, Pământ, reaminteşte-ţi că ai fost Charlot
Un şofer cu leafă mică şi cu mult umor
Mi te-a readus în minte ca pe-un luptător
Că ai fost al celor simpli şi al lor rămâi
Peste toată lumea veche hohotul dintâi.
3. Lăutarii împrumută bani pentru sacâz
Cifra noastră de afaceri – hohotul de râs
Facem bancă mondială şi băgăm în ea
Râsul sărăcimii triste, ca dobânzi să dea
Nu există omenie unde nu eşti tu
Că tu eşti curajul nostru de a spune „nu”
Învârteşte-te prin cosmos, spune ce-ai de spus
Între-atâtea stele moarte, tu planeta Râs.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus lui Charlie Chaplin, văzut ca un simbol al umorului și al rezistenței în fața greutăților. Versurile critică societatea modernă, lipsită de omenie și dominată de pragmatism, și îndeamnă la redescoperirea valorilor umane.